Barca și echipajul lui Ahab. Fedallah
— Cine-ar fi crezut, Flask! strigă Stubb. Dacă aș avea numai un picior, nu m-ai prinde într-o barcă, decât poate ca să astup gaura de scurgere cu degetul meu de lemn. O! E un bătrân strașnic!
— La urma urmei, nu mi se pare chiar atât de straniu din pricina asta, zise Flask. Dacă piciorul i-ar fi tăiat de la șold, atunci ar fi altceva. Asta l-ar face neputincios; dar i-a rămas un genunchi și o bună parte din celălalt, știi.
— Nu știu asta, omulețule; încă nu l-am văzut niciodată îngenunchind.
*****
Printre cei pricepuți în ale balenelor s-a dezbătut adesea dacă, ținând seama de însemnătatea covârșitoare a vieții lui pentru izbânda călătoriei, e drept ca un căpitan de balenieră să-și pună acea viață în primejdiile nemijlocite ale urmăririi. Tot așa, soldații lui Tamerlan dezbăteau adesea cu lacrimi în ochi dacă viața lui neprețuită trebuia dusă în toiul cel mai aprig al luptei.
Dar la Ahab întrebarea lua un alt chip. Socotind că, și cu două picioare, omul nu e decât o făptură șchioapă în orice vreme de primejdie; socotind că urmărirea balenelor se face totdeauna în mijlocul unor greutăți mari și neobișnuite; că într-adevăr fiecare clipă în parte cuprinde atunci o primejdie: în asemenea împrejurări, e înțelept ca un om mutilat să intre într-o barcă la vânătoarea de balene? Ca regulă, coproprietarii corăbiei „Pequod” trebuie să fi socotit limpede că nu.
Ahab știa bine că, deși prietenii lui de acasă n-ar fi făcut mare caz dacă ar fi intrat într-o barcă în anumite împrejurări relativ neprimejdioase ale urmăririi, ca să fie aproape de locul acțiunii și să-și dea ordinele în persoană, totuși, ca însuși căpitanul Ahab să aibă o barcă într-adevăr repartizată lui, ca un comandant de barcă rânduit la vânătoare — și mai ales să i se dea căpitanului Ahab cinci oameni în plus, drept echipaj al aceleiași bărci —, știa bine că asemenea gânduri generoase nu le trecuseră niciodată prin cap proprietarilor corăbiei „Pequod”. De aceea, nu le ceruse un echipaj de barcă și nici nu-și lăsase în vreun fel dorințele să se întrevadă în această privință. Cu toate acestea, luase în particular propriile lui măsuri în toată treaba. Până ca Archy să-și facă descoperirea cunoscută, marinarii prevăzuseră prea puțin din ea; deși, ce-i drept, când, după ce ieșiseră de puțină vreme din port, toți oamenii isprăviseră treaba obișnuită de pregătire a bărcilor pentru slujbă; când, la câtva timp după aceea, Ahab fusese găsit când și când punându-se pe lucru și făurind cu propriile mâini strapazane pentru ceea ce se credea a fi una dintre bărcile de rezervă, ba chiar cioplind cu grijă micile bețișoare de lemn care, când parâma se desfășoară, se fixează deasupra șanțului din proră; când toate acestea fuseseră văzute la el, și mai ales grija de a pune un strat în plus de scânduri pe fundul bărcii, de parcă voia s-o facă să reziste mai bine apăsării ascuțite a piciorului său de fildeș; precum și neliniștea pe care o arăta în potrivirea întocmai a scândurii pentru coapsă, ori a tachetului greoi, cum i se spune uneori, piesa orizontală de la prora bărcii de care se sprijină genunchiul când se aruncă harponul ori se împunge balena; când se băgase de seamă cât de des stătea în picioare în acea barcă, cu singurul său genunchi fixat în scobitura semicirculară a tachetului, și scobea puțin aici cu dalta dulgherului și îndrepta puțin acolo — toate aceste lucruri, zic, stârniseră pe atunci mult interes și curiozitate. Dar aproape toți presupuneau că această grijă aparte de pregătire a lui Ahab trebuia să privească numai urmărirea de pe urmă a lui Moby Dick; căci își dezvăluise deja intenția de a vâna în persoană acel monstru ucigător. O asemenea presupunere nu cuprindea însă nici cea mai îndepărtată bănuială că vreun echipaj avea să fie repartizat acelei bărci.
Acum, în privința nălucilor subalterne, uimirea care mai rămăsese se stinse curând; căci pe o balenieră uimirile se sting curând. Și apoi, din când în când, se ivesc din ungherele și gropile de cenușă neștiute ale pământului asemenea ciudate rămășițe, de neînțeles, ale unor neamuri străine, ca să slujească pe aceste baleniere, proscrise plutitoare; iar corăbiile însele culeg adesea asemenea făpturi bizare, naufragiate, găsite zbătându-se în larg pe scânduri, bucăți de epavă, vâsle, bărci de vânătoare, canoe, jonci japoneze abătute de vânt și câte și mai câte, încât Belzebut însuși s-ar putea cățăra pe bord și coborî în cabină să stea de vorbă cu căpitanul, fără să stârnească în teugă vreo agitație cu neputință de potolit.
Dar, oricum ar fi toate acestea, sigur e că, în vreme ce nălucile subalterne își găsiră curând locul printre oamenii echipajului, deși rămânând parcă într-un fel deosebite de ei, Fedallah acela cu turbanul de păr rămase până la capăt o taină învăluită. De unde venise într-o lume atât de cuviincioasă ca aceasta, prin ce legătură de neînțeles se arătase curând înlănțuit de soarta aparte a lui Ahab; ba chiar până la a avea un soi de influență pe jumătate bănuită — Cerul știe, s-ar putea să fi fost chiar autoritate asupra lui —, toate acestea nimeni nu le știa. Dar nu poți păstra o înfățișare nepăsătoare când e vorba de Fedallah. Era o făptură cum oamenii civilizați, legați de cămin, ai zonei temperate nu văd decât în vis, și chiar atunci doar nedeslușit; dar asemenea făpturi lunecă uneori printre comunitățile neschimbătoare ale Asiei, mai ales în insulele orientale din estul continentului — acele țări izolate, străvechi, de neschimbat, care și în aceste zile moderne mai păstrează mult din primordialitatea fantomatică a întâielor generații ale pământului, când amintirea primului om era o aducere-aminte limpede și toți oamenii, urmașii lui, neștiind de unde venise, se priveau unii pe alții ca pe niște năluci adevărate și întrebau soarele și luna de ce fuseseră creați ei înșiși și în ce scop; când, deși, potrivit Facerii, îngerii se împreunau într-adevăr cu fiicele oamenilor, și diavolii, adaugă rabinii necanonici, se dedau la amoruri pământești.