Puntea
Coșciugul, așezat pe două ciubăre de parâmă, între bancul cu menghină și tambuchiul deschis; Dulgherul îi călăfătuiește îmbinările; firul de câlți răsuciți se desfășoară încet dintr-un sul mare pus în sânul bluzei lui. — Ahab vine încet de la scara cabinei și-l aude pe Pip urmându-l.
„Înapoi, băiete; am să fiu iar cu tine îndată. Se duce! Nici mâna asta nu-mi împlinește toanele mai de bunăvoie decât băiatul acela. — Culoarul din mijloc al unei biserici! Ce-i aici?”
„Plutitor de salvare, domnule. Ordinele domnului Starbuck. O, uitați, domnule! Feriți-vă de tambuchi!”
„Mulțumesc, omule. Coșciugul tău e la îndemână, lângă criptă.”
„Domnule? Tambuchiul? O! Așa e, domnule, așa e.”
„Nu ești tu făuritorul de picioare? Uite, ciotul ăsta n-a ieșit din atelierul tău?”
„Cred că da, domnule; ține bine brățara de metal, domnule?”
„Destul de bine. Dar nu ești tot tu și antreprenorul de pompe funebre?”
„Da, domnule; am înjghebat lucrul ăsta de aici drept coșciug pentru Queequeg; dar acum m-au pus să-l prefac în altceva.”
„Atunci spune-mi: nu ești tu un bătrân ticălos în toată puterea cuvântului, hrăpăreț, băgăcios, monopolist și păgân, de faci într-o zi picioare, iar a doua zi coșciuge în care să le vâri, și-apoi iarăși plutitoare de salvare din aceleași coșciuge? Ești la fel de lipsit de principii ca zeii și tot atât de meșter la toate.”
„Dar eu nu urmăresc nimic, domnule. Fac ce fac.”
„Iarăși zeii. Ascultă, nu cânți niciodată când lucrezi la un coșciug? Se spune că Titanii fredonau frânturi de cântec când ciopleau craterele vulcanilor; iar groparul din piesă cântă, cu cazmaua în mână. Tu niciodată?”
„Să cânt, domnule? Eu cânt? O, sunt destul de nepăsător, domnule, pentru așa ceva; dar pricina pentru care groparul făcea muzică trebuie să fi fost că în cazmaua lui nu era deloc, domnule. Maiul de călăfătuit însă e plin de ea. Ascultați-l.”
„Da, și asta-i fiindcă acel capac e o placă de rezonanță; iar ceea ce face din orice lucru o placă de rezonanță e asta — dedesubt nu-i nimic. Și totuși, un coșciug cu un trup în el sună cam la fel, Dulgherule. Ai ajutat vreodată la purtarea unei năsălii și-ai auzit coșciugul lovind poarta cimitirului la intrare?”
„Pe credința mea, domnule, am —”
„Credință? Ce-i asta?”
„Păi, pe credința mea, domnule, e doar un soi de exclamație — asta-i tot, domnule.”
„Hm, hm; spune mai departe.”
„Voiam să spun, domnule, că —”
„Ești vierme de mătase? Îți torci propriul giulgiu din tine însuți? Uită-te în sân! Grăbește-te! Și fă să dispară din vedere catrafusele astea.”
„Se duce la pupă. Asta a fost brusc; dar rafalele vin brusc la latitudini fierbinți. Am auzit că insula Albemarle, una dintre Galápagos, e tăiată de Ecuator chiar prin mijloc. Mi se pare că tot un soi de Ecuator îl taie și pe bătrânul de colo, chiar prin mijloc. E mereu sub Linie — fierbinte ca focul, vă spun! Se uită încoace — hai, câlți; repede. Iar ne apucăm. Maiul ăsta de lemn e dopul, iar eu sunt profesorul paharelor muzicale — tap, tap!”
(Ahab către sine.)
„Ce priveliște! Ce sunet! Ciocănitoarea cu capul cărunt bate în copacul găunos! Orbii și muții ar putea fi prea bine invidiați acum. Uite! Lucrul ăla stă pe două ciubăre de parâmă, pline cu parâme de remorcă. Un glumeț cât se poate de răutăcios, insul acela. Rat-tat! Așa ticăie secundele omului! O! Ce imateriale sunt toate materialele! Ce lucruri reale sunt, în afară de gândurile imponderabile? Iată acum însuși temutul simbol al morții cumplite, făcut, printr-o simplă întâmplare, semnul grăitor al ajutorului și speranței vieții aflate în cea mai mare primejdie. Un plutitor de salvare dintr-un coșciug! Merge mai departe de-atât? Se poate ca, într-un sens spiritual, coșciugul să fie, la urma urmei, doar un păstrător al nemuririi? Am să mă gândesc la asta. Dar nu. Sunt atât de adâncit în partea întunecată a pământului, încât cealaltă parte a lui, cea luminoasă în teorie, nu-mi pare decât un amurg nesigur. Nu mai termini niciodată, Dulgherule, cu sunetul acela blestemat? Cobor sub punte; să nu mai văd lucrul ăla aici când mă întorc iar. Acum, Pip, o să vorbim despre asta; sorb din tine cele mai minunate filosofii! Niște canale necunoscute din lumile necunoscute trebuie să se verse în tine!”