„Și numai eu am scăpat singur ca să-ți dau de veste.” Iov
Drama s-a încheiat. De ce, atunci, mai apare aici cineva? — Fiindcă unul supraviețuise naufragiului.
Se întâmplase ca, după dispariția parsului, eu să fiu acela pe care Ursitoarele îl rânduiseră să ia locul vâslașului de la prora bărcii lui Ahab, când vâslașul acela ocupase postul rămas gol; tot acela care, când, în ultima zi, cei trei oameni fuseseră azvârliți din barca legănată, rămăsese în urmă. Astfel, plutind la marginea scenei ce urma și văzând-o în întregime, când puterea de sorbire a corăbiei scufundate, pe jumătate istovită, ajunse la mine, fui tras atunci, dar încet, spre vârtejul care se închidea. Când ajunsei la el, se domolise într-un ochi de apă ca smântâna. Atunci mă învârtii iar și iar, apropiindu-mă mereu, în cercuri tot mai strânse, de bășica neagră, ca un nasture, de la axa acelui cerc ce se rotea încet, ca un alt Ixion. Până ce, la sosirea mea în centrul acela vital, bășica neagră plesni în sus; și acum, eliberat prin arcul său ingenios și, datorită marii sale puteri de plutire, ridicându-se cu mare forță, plutitorul de salvare făcut din coșciug țâșni pe lung din mare, se răsturnă și pluti lângă mine. Ținut la suprafață de acel coșciug, aproape o zi întreagă și o noapte întreagă, plutii pe o mare lină, ca un bocet. Rechinii nevătămători alunecau pe lângă mine de parcă ar fi avut lacăte la gură; șoimii sălbatici ai mării pluteau cu pliscurile în teacă. În a doua zi, o velă se apropie, tot mai aproape, și în cele din urmă mă culese. Era Rachel, care crucișa pe drumuri ocolite și care, refăcându-și drumul în căutarea copiilor dispăruți, nu găsise decât un alt orfan.
Sfârșit