Școli și pedagogi
Capitolul dinainte a povestit despre o uriașă adunare, ori turmă, de cașaloți și a arătat totodată pricina probabilă care duce la asemenea vaste îngrămădiri.
Acum, deși asemenea mari adunări se întâlnesc câteodată, totuși, cum trebuie să se fi văzut, chiar și astăzi mai sunt zărite uneori mici cete răzlețe, cuprinzând fiecare între douăzeci și cincizeci de indivizi. Asemenea cete sunt cunoscute drept școli. În general, sunt de două feluri: unele alcătuite aproape numai din femele, altele adunând numai masculi tineri și viguroși, ori tauri, cum li se spune îndeobște.
Școala de femele o vezi întotdeauna însoțită cavalerește de un mascul ajuns la mărimea deplină, dar nu bătrân, care, la orice alarmă, își vădește galanteria rămânând în urmă și acoperind fuga doamnelor sale. Într-adevăr, acest domn e un otoman iubitor de desfătări, înotând prin lumea apelor, înconjurat de toate alinările și dezmierdările haremului. Contrastul dintre otoman și concubinele lui e izbitor; căci, în vreme ce el are întotdeauna cele mai mari proporții de Leviatan, doamnele, chiar ajunse la mărimea deplină, nu depășesc o treime din masa unui mascul de mărime mijlocie. Sunt, într-adevăr, delicate prin comparație; aș îndrăzni să spun că nu au mai mult de o jumătate de duzină de yarzi în jurul taliei. Totuși, nu se poate tăgădui că, în ansamblu, au prin moștenire dreptul la en bon point.
E foarte curios să privești acest harem și pe stăpânul lui în preumblările lor leneșe. Ca oamenii la modă, sunt veșnic în mișcare, căutând pe îndelete varietatea. Îi întâlnești pe Ecuator la vreme pentru deplina înflorire a sezonului ecuatorial de hrănire, poate abia întorși după ce și-au petrecut vara în mările de miazănoapte, înșelând astfel vara și scăpând de toată neplăcuta ei moleșeală și căldură. După ce au hoinărit o vreme în sus și în jos pe promenada Ecuatorului, pornesc către apele Orientului, în așteptarea anotimpului răcoros de acolo, și ocolesc astfel cealaltă temperatură extremă a anului.
Înaintând senin într-una dintre aceste călătorii, dacă se zărește vreo priveliște stranie și suspectă, domnul meu Balenă își păzește cu ochi prevăzător interesanta familie. Dacă vreun tânăr Leviatan, obraznic fără îndreptățire, trecând pe acolo, îndrăznește să se apropie prea familiar de una dintre doamne, cu ce furie nemaipomenită îl atacă pașa și-l gonește! Frumoase vremuri, într-adevăr, dacă unor tineri crai fără principii ca el li se îngăduie să năvălească în sfințenia fericirii casnice; dar, orice ar face pașa, nu-l poate ține nici pe cel mai rău famat Lothario afară din patul său; căci, vai, toți peștii se culcă laolaltă. Ca pe uscat, doamnele stârnesc adesea cele mai cumplite dueluri între admiratorii rivali; tot așa și balenele, care uneori ajung la luptă pe viață și pe moarte, și totul pentru dragoste. Se duelează cu fălcile lor de jos, lungi, uneori încleștându-le și luptând astfel pentru întâietate ca elanii ce-și împletesc războinic coarnele. Nu puține sunt prinse cu adâncile cicatrice ale acestor înfruntări: capete brăzdate, dinți rupți, înotătoare cu marginile scobite și, în unele cazuri, guri smucite și dislocate.
Dar, dacă presupunem că năvălitorul în fericirea casnică o ia din loc la prima repezire a stăpânului haremului, atunci e foarte nostim să-l privești pe acel stăpân. Își strecoară iar, încetișor, vasta masă printre ele și se desfată acolo o vreme, încă în chinuitoarea vecinătate a tânărului Lothario, ca evlaviosul Solomon închinându-se cucernic între cele o mie de concubine ale sale. Dacă mai sunt și alte balene la vedere, vânătorii vor urmări arareori vreunul dintre acești Mari Turci; căci Marii Turci își risipesc prea mult puterea, și de aceea au puțină untură. Cât despre fiii și fiicele pe care îi zămislesc, ei bine, fiii și fiicele acelea trebuie să-și poarte singuri de grijă; cel puțin, numai cu ajutorul mamei. Căci, asemenea anumitor alți amanți hoinari și omnivori pe care i-am putea numi, domnul meu Balenă n-are gust pentru odaia pruncilor, oricât ar avea pentru alcov; și astfel, mare călător fiind, își lasă pruncii fără nume peste tot în lume; fiecare prunc, un exotic. La vremea potrivită însă, pe măsură ce ardoarea tinereții scade, anii și melancoliile cresc, iar cugetarea îi împrumută răgazurile ei solemne — într-un cuvânt, când o moleșeală generală îl cuprinde pe Turcul sătul —, dragostea pentru tihnă și virtute ia locul dragostei pentru fecioare. Otomanul nostru intră în etapa impotentă, pocăită și dojenitoare a vieții, se leapădă de harem și-l destramă și, devenit un suflet bătrân, exemplar și bosumflat, umblă singur printre meridiane și paralele, spunându-și rugăciunile și ferindu-l prin povețe pe fiecare tânăr Leviatan de greșelile lui amoroase.
Acum, după cum haremul de balene e numit de vânători școală, tot astfel domnul și stăpânul acelei școli e cunoscut în limbajul meseriei drept pedagog. Nu e, așadar, tocmai potrivit rolului său, oricât de admirabilă ar fi satira, ca, după ce a mers el însuși la școală, să colinde apoi lumea propovăduind nu ceea ce a învățat acolo, ci sminteala acelor învățături. Titlul lui, pedagog, ar părea foarte firesc să vină de la numele dat haremului însuși; dar unii au bănuit că omul care i-a dat întâia oară acest nume unui asemenea otoman al balenelor trebuie să fi citit memoriile lui Vidocq și să fi aflat ce soi de dascăl de țară fusese vestitul francez în tinerețe și care era firea acelor lecții ascunse pe care le preda unora dintre elevii săi.
Aceeași retragere și izolare în care se adâncește balena-pedagog pe măsură ce îmbătrânește se adeverește la toți cașaloții bătrâni. Aproape întotdeauna, o balenă singuratică — așa e numit un Leviatan solitar — se dovedește una străveche. Ca venerabilul Daniel Boone, cu barba de mușchi, nu vrea pe nimeni lângă sine afară de Natura însăși; și pe ea o ia de nevastă în pustietatea apelor, iar cea mai bună dintre neveste este ea, deși păstrează atâtea taine posomorâte.
Școlile alcătuite numai din masculi tineri și viguroși, pomenite mai sus, înfățișează un puternic contrast cu școlile-harem. Căci, în vreme ce acele femele sunt de felul lor sfioase, masculii tineri, ori taurii de patruzeci de butoaie, cum li se spune, sunt de departe cei mai bătăioși dintre toți Leviatanii și, după vorba tuturor, cei mai primejdioși de întâlnit; afară de acele nemaipomenite balene cu capul cenușiu, încărunțite, care se mai întâlnesc uneori și care se vor lupta cu tine ca niște diavoli posomorâți, scoși din sărite de o gută de pedeapsă.
Școlile de tauri de patruzeci de butoaie sunt mai mari decât școlile-harem. Ca o gloată de studenți tineri, sunt plini de harță, veselie și răutate, rostogolindu-se în jurul lumii cu atâta nesocotință și zvăpăială, încât niciun asigurător prevăzător nu i-ar asigura, cum nu l-ar asigura nici pe un flăcău pus pe tulburări de la Yale ori Harvard. Curând însă părăsesc această neastâmpărare și, când au ajuns cam la trei sferturi din mărimea deplină, se despart și pleacă fiecare de capul lui să se așeze — adică să-și găsească haremuri.
Încă o deosebire dintre școlile de masculi și cele de femele e și mai caracteristică sexelor. Să zicem că lovești un taur de patruzeci de butoaie — bietul de el! Toți tovarășii îl părăsesc. Dar lovește o membră a școlii-harem, și însoțitoarele ei vor înota în jurul ei cu toate semnele îngrijorării, zăbovind uneori atât de aproape și atât de mult, încât cad ele însele pradă.