Balena fosilă
Prin trupul ei uriaș, balena oferă o temă cât se poate de potrivită pentru a dezvolta, a amplifica și, în general, a vorbi pe larg. Nici dacă ai vrea n-ai putea s-o comprimi. Pe bună dreptate, n-ar trebui tratată decât în in-folio imperial. Fără să mai înșirăm iar furlongii de la răsuflătoare până la coadă și yarzii pe care îi măsoară în jurul taliei, gândește-te doar la giganticele încolăciri ale intestinelor ei, care zac în ea ca niște cabluri și parâme groase, strânse colac pe puntea de jos, subterană, a unei nave de linie.
De vreme ce m-am apucat să-l iau la mână pe acest Leviatan, se cade să mă dovedesc atotștiutor și exhaustiv în această întreprindere, fără să trec cu vederea nici cei mai mărunți germeni seminali ai sângelui său și depănându-l până la ultima încolăcire a măruntaielor. După ce l-am descris deja în cele mai multe dintre particularitățile sălașului și anatomiei sale de astăzi, nu-mi mai rămâne decât să-l măresc din punct de vedere arheologic, fosilifer și antediluvian. Aplicați oricărei alte făpturi decât Leviatanul — unei furnici ori unui purice —, asemenea termeni corpolenți ar putea fi socotiți pe bună dreptate grandilocvenți fără temei. Dar când Leviatanul este textul, lucrurile se schimbă. Cu dragă inimă mă împleticesc spre această ispravă sub povara celor mai grele cuvinte din dicționar. Și fie spus aici că, ori de câte ori mi-a fost la îndemână să consult unul în cursul acestor dizertații, am folosit fără abatere o uriașă ediție in-quarto a lui Johnson, cumpărată anume în acest scop; căci neobișnuita corpolență a acelui vestit lexicograf îl făcea mai potrivit să alcătuiască un lexicon de care să se slujească un scriitor despre balene ca mine.
Se vorbește adesea despre scriitori care se înalță și se umflă odată cu subiectul lor, deși acesta poate părea unul cât se poate de obișnuit. Ce să mai spun atunci despre mine, care scriu despre acest Leviatan? Fără să-mi dau seama, scrisul meu se lărgește în majuscule de afiș. Dați-mi o pană de condor! Dați-mi craterul Vezuviului drept călimară! Prieteni, sprijiniți-mi brațele! Căci, numai așternându-mi gândurile despre acest Leviatan, ele mă istovesc și mă fac să leșin prin întinderea cuprinzătoare a avântului lor, de parcă ar vrea să îmbrățișeze întregul cerc al științelor și toate generațiile de balene, de oameni și de mastodonți, trecute, prezente și viitoare, cu toate panoramele rotitoare ale împărățiilor de pe pământ și din întregul univers, fără să-i lase pe dinafară nici suburbiile. Așa este puterea unei teme largi și generoase, și atât de mult ne mărește ea! Ne lărgim până la măsura ei. Ca să scrii o carte măreață, trebuie să alegi o temă măreață. Niciun volum mare și nepieritor nu se poate scrie vreodată despre purice, deși mulți sunt cei care au încercat.
Înainte de a intra în subiectul balenelor fosile, îmi înfățișez acreditările de geolog, spunând că, în răstimpurile feluritelor mele îndeletniciri, am fost zidar în piatră și, de asemenea, mare săpător de șanțuri, canale și puțuri, crame, beciuri și cisterne de tot felul. Tot ca pregătire, doresc să-i amintesc cititorului că, pe când în straturile geologice mai vechi se găsesc fosilele unor monștri acum aproape cu totul dispăruți, rămășițele ulterioare, descoperite în ceea ce se numește formațiuni terțiare, par verigile de legătură sau, în orice caz, verigile interceptate între făpturile de dinaintea timpului și cele despre ai căror urmași îndepărtați se spune că au intrat în Arcă; toate balenele fosile descoperite până acum aparțin perioadei terțiare, ultima dinaintea formațiunilor superficiale. Și, deși niciuna nu corespunde întocmai vreunei specii cunoscute din vremea de azi, sunt totuși destul de înrudite cu ele în trăsăturile generale ca să le îndreptățească încadrarea printre fosilele de cetacee.
Fosile desprinse și sfărâmate ale unor balene de dinaintea lui Adam, fragmente din oasele și scheletele lor, s-au găsit în ultimii treizeci de ani, la răstimpuri, la poalele Alpilor, în Lombardia, în Franța, în Anglia, în Scoția și în statele Louisiana, Mississippi și Alabama. Printre cele mai curioase asemenea rămășițe se numără o parte dintr-un craniu dezgropat în anul 1779 pe Rue Dauphiné din Paris, o stradă scurtă care se deschide aproape de-a dreptul spre palatul Tuileries, și oase dezgropate la săparea marilor docuri din Anvers, pe vremea lui Napoleon. Cuvier a declarat că aceste fragmente aparținuseră unei specii leviatanice cu totul necunoscute.
Dar, de departe, cea mai minunată dintre toate rămășițele cetaceelor a fost imensul schelet, aproape complet, al unui monstru dispărut, găsit în anul 1842 pe plantația judecătorului Creagh, în Alabama. Sclavii creduli din împrejurimi, cuprinși de spaimă, îl luară drept oasele unuia dintre îngerii căzuți. Doctorii din Alabama îl declarară o reptilă uriașă și-i dădură numele de Basilosaurus. Dar, când câteva oase ale lui fură duse peste mare la Owen, anatomistul englez, se dovedi că această presupusă reptilă era o balenă, deși dintr-o specie dispărută. O ilustrare grăitoare a faptului, repetat iar și iar în această carte, că scheletul balenei dă prea puține indicii despre forma trupului ei pe de-a-ntregul îmbrăcat în carne. Așa că Owen reboteză monstrul Zeuglodon; și, în lucrarea citită în fața Societății Geologice din Londra, îl declară, în esență, una dintre cele mai extraordinare făpturi pe care prefacerile globului le-au șters din existență.
Când stau printre aceste mărețe schelete de Leviatan, cranii, colți, fălci, coaste și vertebre, toate având unele asemănări cu neamurile de monștri marini care trăiesc astăzi, dar, totodată, și înrudiri asemănătoare cu Leviatanii nimiciți de dinaintea timpului, înaintașii lor de o vechime incalculabilă, sunt purtat de un potop înapoi în acea minunată vreme de dinainte de a se putea spune că timpul însuși începuse; căci timpul a început odată cu omul. Aici, haosul cenușiu al lui Saturn se rostogolește peste mine și întrezăresc, nedeslușit și cutremurat, acele veșnicii polare, când bastioane înțepenite de gheață apăsau din greu peste ceea ce sunt acum tropicele; iar în toate cele 25.000 de mile ale circumferinței acestei lumi nu se vedea nici măcar o palmă de pământ locuibil. Atunci întreaga lume era a balenei; și, rege al creației, Leviatanul își lăsa siajul de-a lungul liniilor pe care se află acum Anzii și Himalaya. Cine poate înfățișa un arbore genealogic asemenea Leviatanului? Harponul lui Ahab vărsase sânge mai vechi decât al faraonului. Matusalem pare un școlar. Mă uit în jur să dau mâna cu Sem. Mă cuprinde groaza în fața acestei existențe de dinaintea lui Moise, fără obârșie, a grozăviilor de negrăit ale balenei, care, fiind dinaintea oricărui timp, trebuie neapărat să dăinuiască și după ce toate veacurile omenești se vor fi încheiat.
Dar nu numai în plăcile stereotipe ale naturii și-a lăsat acest Leviatan urmele de dinaintea lui Adam, lăsându-ne moștenire în calcar și marnă străvechiul său bust; ci și pe tăblițe egiptene, a căror vechime pare să le dea dreptul la un caracter aproape fosilifer, găsim urma de neconfundat a înotătoarei sale. Într-o încăpere a marelui templu din Denderah s-a descoperit, acum vreo cincizeci de ani, pe tavanul de granit, o planisferă sculptată și pictată, plină de centauri, grifoni și delfini, asemenea figurilor grotești de pe globul ceresc al celor de azi. Lunecând printre ele, bătrânul Leviatan înota ca odinioară; înota acolo, în acea planisferă, cu veacuri înainte ca Solomon să fie pus în leagăn.
Nici nu trebuie trecută cu vederea o altă ciudată mărturie a vechimii balenei, în însăși realitatea ei osoasă de după potop, așa cum a însemnat-o venerabilul John Leo, călătorul de odinioară prin Berberia.
„Nu departe de țărmul mării, ei au un templu cu căpriori și grinzi făcute din oase de balenă; căci balene de o mărime monstruoasă sunt aruncate adesea moarte pe acel țărm. Norodul își închipuie că, printr-o putere tainică dăruită de Dumnezeu templului, nicio balenă nu poate trece pe lângă el fără să moară pe dată. Dar adevărul este că, de-o parte și de alta a templului, sunt stânci care înaintează două mile în mare și rănesc balenele când acestea se izbesc de ele. Păstrează drept minune o coastă de balenă de o lungime de necrezut, care, culcată pe pământ cu partea convexă în sus, alcătuiește un arc al cărui vârf nu poate fi atins de un om aflat pe spinarea unei cămile. Despre această coastă (spune John Leo) se zice că zăcea acolo de o sută de ani înainte s-o văd eu. Istoricii lor susțin că un profet care prorocise despre Mahomed venise din acest templu, iar unii nu șovăie să afirme că profetul Iona a fost azvârlit de balenă la temelia templului.”
În acest templu african al Balenei te las, cititorule; iar dacă ești din Nantucket și vânător de balene, te vei închina acolo în tăcere.