Iona, privit din perspectiva istorică
În capitolul precedent s-a pomenit povestea istorică a lui Iona și a balenei. Ei bine, unii oameni din Nantucket nu prea se încred în această poveste istorică a lui Iona și a balenei. Dar au existat și greci și romani sceptici care, deosebindu-se de păgânii drept-credincioși ai vremii lor, se îndoiau deopotrivă de povestea lui Hercule și a balenei și de cea a lui Arion și a delfinului; și totuși, cu toate acestea, îndoiala lor asupra acelor tradiții nu le știrbea nici cu o iotă caracterul de fapte.
Pricina de căpetenie pentru care un bătrân vânător de balene din Sag-Harbor punea la îndoială povestea ebraică era aceasta: avea una din acele Biblii ciudate, de modă veche, împodobite cu planșe curioase și neștiințifice; una dintre ele înfățișa balena lui Iona cu două răsuflători în cap — o însușire care nu se întâlnește decât la o specie de Leviatan (balena propriu-zisă și varietățile acelui ordin), despre care pescarii au zicala: „S-ar îneca și cu o chiflă de un penny”; atât de mic îi este gâtlejul. Însă episcopul Jebb are gata un răspuns ce preîntâmpină obiecția. Nu e nevoie, lasă episcopul să se înțeleagă, să-l socotim pe Iona înmormântat în pântecele balenei, ci adăpostit vremelnic într-o parte a gurii ei. Și asta pare destul de chibzuit din partea bunului episcop. Căci, într-adevăr, în gura balenei propriu-zise ar încăpea două mese de whist, iar toți jucătorii ar ședea comod. Se prea poate, de asemenea, ca Iona să se fi cuibărit într-un dinte găunos; dar, dacă mă gândesc mai bine, balena propriu-zisă n-are dinți.
Un alt temei pe care Sag-Harbor (așa i se spunea) îl aducea pentru necredința sa în această chestiune a profetului privea, cam nelămurit, trupul întemnițat al lui Iona și sucurile gastrice ale balenei. Dar și această obiecție se prăbușește, fiindcă un exeget german presupune că Iona trebuie să se fi refugiat în trupul plutitor al unei balene moarte — întocmai cum soldații francezi din campania din Rusia își prefăcură caii morți în corturi și se târâră înăuntrul lor. Pe lângă asta, alți comentatori de pe continent au ghicit că, atunci când Iona a fost aruncat peste bord de pe corabia din Joppa, a izbutit numaidecât să scape pe un alt vas din apropiere, vreun vas cu o balenă drept figură de proră; și, aș adăuga eu, poate numit „Balena”, așa cum unele nave de astăzi sunt botezate „Rechinul”, „Pescărușul”, „Vulturul”. N-au lipsit nici exegeții învățați care au socotit că balena pomenită în cartea lui Iona nu însemna decât un plutitor de salvare — un sac umflat cu aer — spre care profetul aflat în primejdie înotase și scăpase astfel de moarte prin înec. Bietul Sag-Harbor pare, așadar, înfrânt din toate părțile. Dar mai avea încă o pricină pentru necredința lui. Era aceasta, dacă îmi amintesc bine: Iona fusese înghițit de balenă în Marea Mediterană și, după trei zile, fusese vărsat afară undeva la cel mult trei zile de drum de Ninive, o cetate de pe Tigru, aflată la mult mai mult de trei zile de drum de cel mai apropiat punct al țărmului Mediteranei. Cum vine asta?
Dar nu era nicio altă cale pe care balena să-l debarce pe profet la atât de mică depărtare de Ninive? Ba da. Ar fi putut să-l ducă roată, pe la Capul Bunei Speranțe. Însă, fără să mai vorbim de străbaterea Mediteranei pe toată lungimea ei și de o altă trecere în susul Golfului Persic și al Mării Roșii, o asemenea presupunere ar cere înconjurarea întregii Africi în trei zile, fără să mai vorbim că apele Tigrului, în apropiere de Ninive, sunt prea puțin adânci pentru ca vreo balenă să poată înota în ele. Pe lângă asta, ideea că Iona ar fi ocolit Capul Bunei Speranțe într-o vreme atât de timpurie i-ar smulge lui Bartolomeu Dias, socotit descoperitorul acelui mare promontoriu, cinstea descoperirii lui și ar face astfel din istoria modernă o mincinoasă.
Dar toate aceste argumente nechibzuite ale bătrânului Sag-Harbor nu făceau decât să-i vădească nechibzuita trufie a rațiunii — lucru cu atât mai vrednic de osândă la el, cu cât avea puțină învățătură, în afară de ceea ce culesese de la soare și de la mare. Spun că ele nu arată decât trufia lui nechibzuită și nelegiuită și răzvrătirea sa abominabilă, diavolească, împotriva venerabilului cler. Căci tocmai această idee, a călătoriei lui Iona la Ninive pe la Capul Bunei Speranțe, fusese înfățișată de un preot catolic portughez ca o sporire cu totul deosebită a minunii în ansamblul ei. Și chiar așa era. Pe lângă asta, până în ziua de astăzi, turcii cei foarte luminați cred cu evlavie în povestea istorică a lui Iona. Iar acum vreo trei veacuri, un călător englez, în vechile „Călătorii” ale lui Harris, vorbește de o moschee turcească ridicată în cinstea lui Iona, în care se afla o lampă miraculoasă ce ardea fără niciun strop de ulei.