Amurg
Lângă catargul mare; Starbuck se sprijină de el.
— Sufletul meu e mai mult decât biruit; e copleșit; și de-un nebun! Înțepătură de nesuferit: ca mintea sănătoasă să depună armele pe-un asemenea câmp de luptă! Dar a sfredelit adânc, și mi-a aruncat în aer toată rațiunea! Cred că-i văd țelul nelegiuit; dar simt că trebuie să-l ajut să-l atingă. De voie, de nevoie, acel ceva de nespus m-a legat de el; mă remorchează cu o parâmă pe care n-am cuțit s-o tai. Bătrân înfiorător! „Cine e deasupra mea?”, strigă; da, ar vrea să fie democrat cu toți cei deasupra; priviți cum stăpânește peste toți cei dedesubt! O! Îmi văd limpede nenorocita însărcinare — să mă supun, răzvrătindu-mă; și, încă mai rău, să urăsc cu un strop de milă! Căci în ochii lui citesc un chin sinistru care m-ar chirci, dacă l-aș avea. Și totuși mai e speranță. Timpul și mareea curg larg. Balena detestată are lumea rotundă a apelor în care să înoate, așa cum peștișorul auriu își are globul de sticlă. Dumnezeu poate abate cu o pană țelul lui, cel care ocărăște cerul. Mi-aș ridica inima, dacă nu mi-ar fi ca plumbul. Dar întregul meu ceasornic s-a oprit; iar inima mea, greutatea ce le cârmuiește pe toate — n-am cheie s-o ridic din nou.
[Din teugă izbucnesc zgomote de petrecere.]
O, Doamne! Să merg pe mare cu un asemenea echipaj păgân, care are în el atât de puțin din mamele omenești! Fătați pe undeva de marea cu fire de rechin. Balena Albă e Demogorgonul lor. Auziți! Orgiile infernale! Petrecerea aceea e la prova! Luați seama la tăcerea neclintită de la pupa! Îmi pare că zugrăvește viața. În frunte, prin marea scăpărătoare, se avântă prova veselă, gata de luptă, zeflemitoare, dar numai ca să-l târască după ea pe întunecatul Ahab, care clocește în cabina lui dinspre pupă, zidită deasupra apei moarte a dârei, iar mai departe e hăituit de gâlgâiturile ei lupești. Urletul lung mă străbate cu fiori! Liniște, petrecăreților, și rânduiți cartul! O, viață! Într-un ceas ca acesta, cu sufletul doborât și silit să cunoască — așa cum sălbăticiunile neînvățate sunt silite să mănânce —, o, viață! Acum simt groaza ce zace în tine! Dar nu sunt eu! Groaza aceea e în afara mea! Și, cu simțământul blând al omenescului din mine, tot voi încerca să mă lupt cu voi, voi, sumbre viitoruri fantomatice! Fiți-mi alături, țineți-mă, legați-mă, o, voi, înrâuriri binecuvântate!