Cartul balenei
Cele patru balene ucise în seara aceea muriseră departe una de alta; una, departe în vânt; alta, mai aproape, sub vânt; una înaintea corăbiei; una în urma ei. Aceste trei din urmă fură aduse de-a lungul bordului înainte de căderea nopții; dar la cea din vânt nu se putu ajunge până dimineața; iar barca ce o ucisese rămase lângă ea toată noaptea; și acea barcă era a lui Ahab.
Prăjina de însemnare fu înfiptă vertical în răsuflătoarea balenei moarte; iar felinarul atârnat de vârful ei arunca o lumină tulburată, pâlpâitoare, peste spinarea neagră și lucioasă și departe peste valurile miezului de noapte, care frecau blând flancul lat al balenei, ca niște valuri domoale ce se sparg pe o plajă.
Ahab și toți oamenii din barca lui păreau adormiți, în afară de pars; ghemuit în proră, acesta privea rechinii care se jucau ca niște stafii în jurul balenei și băteau cu cozile în scândurile ușoare de cedru. Un sunet asemenea gemetelor stafiilor neiertate ale Gomorei, adunate în escadroane peste Asphaltites, străbătea aerul cu un fior.
Smuls din somn, Ahab îl văzu pe pars față în față; și, încercuiți de întunericul nopții, păreau ultimii oameni dintr-o lume potopită. „Am visat iar același lucru”, spuse el.
— Dricurile? Nu ți-am spus, bătrâne, că nici dric, nici coșciug nu pot fi ale tale?
— Și cine-i dus în dric dintre cei ce mor pe mare?
— Dar am spus, bătrâne, că, înainte să poți muri în călătoria aceasta, trebuie într-adevăr să vezi două dricuri pe mare; cel dintâi nu-i făcut de mâini muritoare; iar lemnul la vedere al celui din urmă trebuie să fi crescut în America.
— Da, da! Ciudată priveliște, parsule: un dric cu panașele lui plutind pe ocean, iar valurile drept purtători ai sicriului. Ha! Nu vom vedea prea curând o asemenea priveliște.
— Crezi sau nu, nu poți muri până nu vei vedea asta, bătrâne.
— Și ce spuneai despre tine însuți?
— Chiar de s-ar ajunge la sfârșit, tot voi merge înaintea ta, pilotul tău.
— Și când vei fi plecat astfel înaintea mea — dacă se va întâmpla vreodată —, atunci, înainte să te pot urma, trebuie totuși să mi te arăți, ca să-mi fii încă pilot? Nu așa era? Ei bine, atunci, de-aș crede tot ce spui, o, pilotul meu! Am aici două chezășii că-l voi ucide până la urmă pe Moby Dick și voi rămâne în viață.
— Mai ia o chezășie, bătrâne, spuse parsul, cu ochii aprinzându-i-se ca niște licurici în întuneric: numai cânepa te poate ucide.
— Spânzurătoarea, vrei să spui. Atunci sunt nemuritor pe uscat și pe mare! strigă Ahab, cu un râs batjocoritor. Nemuritor pe uscat și pe mare!
Amândoi tăcură iar, ca un singur om. Se iviră zorii cenușii, iar echipajul adormit se ridică de pe fundul bărcii; și, înainte de amiază, balena moartă fu adusă la corabie.