Pătura
Nu puțină luare-aminte am dat acestei chestiuni nu lipsite de controverse: pielea balenei. Am avut dispute despre ea cu vânători de balene încercați, pe mare, și cu naturaliști învățați, pe uscat. Părerea mea dintâi rămâne neschimbată; dar e numai o părere.
Întrebarea este: ce e și unde e pielea balenei? Știți deja ce e untura ei. Acea untură are oarecum consistența cărnii tari de vită, cu fibra deasă, dar e mai vârtoasă, mai elastică și mai compactă, iar grosimea ei merge de la opt ori zece până la doisprezece și cincisprezece țoli.
Or, oricât de absurd ar putea părea la început să vorbești despre pielea vreunei făpturi ca având o asemenea consistență și grosime, totuși, de fapt, acestea nu sunt argumente împotriva unei asemenea presupuneri; fiindcă nu poți desprinde de pe trupul balenei niciun alt strat dens care să-l învelească, în afară de acea untură; și stratul cel mai din afară care învelește orice animal, dacă e îndeajuns de dens, ce-ar putea fi decât pielea? E drept că de pe trupul mort și nevătămat al balenei poți răzui cu mâna o substanță nesfârșit de subțire, străvezie, semănând întrucâtva cu cele mai subțiri fâșii de mică, numai că e aproape la fel de mlădioasă și moale ca satinul; adică înainte de a se usca; odată uscată, nu numai că se strânge și se îngroașă, dar ajunge destul de tare și sfărâmicioasă. Am câteva asemenea bucățele uscate, pe care le folosesc ca semne în cărțile mele despre balene. E străvezie, după cum am mai spus; și, așezând-o pe pagina tipărită, m-am desfătat uneori închipuindu-mi că ar avea puterea de a mări. În orice caz, e plăcut să citești despre balene prin propriii lor ochelari, cum s-ar putea spune. Dar iată ce vreau să spun aici. Acea substanță nesfârșit de subțire, asemănătoare cu mica, care, recunosc, învelește întreg trupul balenei, nu trebuie socotită atât pielea făpturii, cât pielea pielii, ca să zic așa; căci ar fi pur și simplu ridicol să spui că adevărata piele a uriașei balene e mai subțire și mai fragedă decât pielea unui copil nou-născut. Dar ajunge despre asta.
Presupunând că untura e pielea balenei, atunci, când această piele, ca în cazul unui cașalot foarte mare, dă o sută de butoaie de untură; și când socotim că, în cantitate sau mai degrabă în greutate, acea untură, odată extrasă, reprezintă numai trei pătrimi, nu întreaga substanță a învelișului; ne putem face astfel o idee despre uriașa întindere a acelei mase vii, când numai o parte din simplul ei înveliș dă un asemenea lac de lichid. Socotind zece butoaie la tonă, avem zece tone ca greutate netă a numai trei sferturi din materia pielii balenei.
În viață, suprafața vizibilă a cașalotului nu e cea mai neînsemnată dintre numeroasele minunății pe care le înfățișează. Aproape fără abatere, e brăzdată peste tot de nenumărate semne drepte, dese, care se întretaie pieziș, iar și iar, întrucâtva asemenea celor din cele mai fine gravuri italienești în linii. Dar aceste semne nu par întipărite pe substanța asemănătoare cu mica, pomenită mai sus, ci par să se vadă prin ea, ca și când ar fi gravate pe trupul însuși. Și asta nu-i tot. În unele cazuri, pentru ochiul ager și atent, acele semne liniare, ca într-o gravură adevărată, nu oferă decât fondul unor cu totul alte desene. Acestea sunt hieroglifice; adică, dacă numiți hieroglife acele semne tainice de pe pereții piramidelor, atunci acesta e cuvântul potrivit și aici. Fiindcă păstram vie în minte amintirea hieroglifelor de pe un anumit cașalot, m-a izbit puternic o planșă înfățișând vechile semne indiene dăltuite pe faimoasele ziduri de stâncă cu hieroglife de pe malurile cursului de sus al fluviului Mississippi. Ca acele stânci mistice, balena cu semne mistice rămâne și ea de nedescifrat. Această aluzie la stâncile indiene îmi amintește de altceva. Pe lângă toate celelalte fenomene pe care le înfățișează exteriorul cașalotului, nu rareori acesta își arată spinarea, și mai ales flancurile, cu desenul lor obișnuit de linii șters în mare parte de numeroase zgârieturi grosolane, cu un aspect cu totul neregulat și întâmplător. Aș spune că acele stânci de pe țărmul mării din Noua Anglie, despre care Agassiz își închipuie că poartă urmele frecării violente cu uriașe aisberguri plutitoare — aș spune că acele stânci trebuie să semene nu puțin cu cașalotul în această privință. Mi se pare, de asemenea, că asemenea zgârieturi ale balenei sunt probabil făcute prin ciocniri dușmănoase cu alte balene; căci le-am observat cel mai mult la masculii mari, ajunși la deplină creștere, ai speciei.
Încă o vorbă ori două despre această chestiune a pielii ori unturii balenei. S-a spus deja că e desprinsă de pe ea în bucăți lungi, numite bucăți de pătură. Ca mai toți termenii marinărești, acesta e foarte fericit și plin de înțeles. Căci balena e într-adevăr înfășurată în untura ei ca într-o adevărată pătură ori cuvertură; sau, și mai bine, într-un poncho indian tras peste cap și cu poalele în jurul capătului trupului ei. Datorită acestei înveliri călduroase a trupului, balena se poate simți bine pe orice vreme, în orice mări, la orice ceas și la orice maree. Ce s-ar alege, să zicem, de o balenă de Groenlanda în acele mări înfiorate, înghețate, ale Nordului, dacă n-ar avea căldurosul ei surtuc? E drept că alți pești sunt nespus de vioi în acele ape hiperboreene; dar aceștia, luați aminte, sunt peștii voștri cu sânge rece, fără plămâni, ale căror pântece însele sunt frigidere; făpturi care se încălzesc sub vântul unui aisberg, cum s-ar încălzi iarna un călător în fața focului unui han; pe când balena, ca și omul, are plămâni și sânge cald. Îngheață-i sângele, și moare. Ce lucru minunat, așadar — afară doar de cazul când ai explicația — că acest mare monstru, căruia căldura trupului îi e la fel de neapărat trebuincioasă ca omului; ce lucru minunat că e la el acasă, cufundat până la buze, pe viață, în acele ape arctice! unde marinarii căzuți peste bord sunt uneori găsiți, după luni de zile, înghețați în poziție verticală în inima întinderilor de gheață, cum găsești o muscă lipită în chihlimbar. Dar și mai uimitor e să știi, cum s-a dovedit prin experiment, că sângele unei balene polare e mai cald decât al unui negru din Borneo, vara.
Mi se pare, într-adevăr, că vedem aici rara virtute a unei puternice vitalități individuale, și rara virtute a pereților groși, și rara virtute a spațiului larg dinăuntru. O, omule! Admiră balena și ia-o drept model! Rămâi și tu cald printre ghețuri. Trăiește și tu în această lume fără să fii al ei. Rămâi răcoros la Ecuator; ține-ți sângele fluid la Pol. Ca marea cupolă de la Sfântul Petru și ca marea balenă, păstrează, o, omule! în toate anotimpurile o temperatură numai a ta.
Dar cât e de ușor și cât e de zadarnic să-i înveți pe alții aceste lucruri frumoase! Dintre zidiri, cât de puține au cupolă asemenea celei de la Sfântul Petru! Dintre făpturi, cât de puține sunt uriașe ca balena!