Aruncarea lăncii în boltă
Ca trăsurile să meargă ușor și repede, li se ung osiile; iar cam în același scop, unii vânători de balene fac o operație asemănătoare asupra bărcii lor: îi ung fundul. Și nu încape îndoială că, de vreme ce o asemenea procedură nu poate face rău, ar putea aduce un folos deloc de disprețuit; ținând seama că untura și apa sunt potrivnice, că untura este ceva alunecos și că scopul urmărit este să faci barca să alunece voinicește. Queequeg credea cu tărie în ungerea bărcii lui și, într-o dimineață, nu mult după ce dispăruse corabia germană „Jungfrau”, se osteni mai mult decât de obicei cu această îndeletnicire; târându-se sub fundul ei, acolo unde atârna peste bord, freca și îmbiba lemnul cu grăsime, de parcă ar fi căutat cu sârguință să-și asigure o recoltă de păr de pe chila cheală a ambarcațiunii. Părea să lucreze ascultând de o anume presimțire. Iar întâmplarea n-avea s-o dezmintă.
Spre amiază fură zărite balene; dar, îndată ce corabia coborî spre ele, acestea se întoarseră și fugiră cu o grabă năvalnică; o fugă în neorânduială, ca a barjelor Cleopatrei de la Actium.
Cu toate acestea, bărcile le urmăriră, iar a lui Stubb era în frunte. Cu mari strădanii, Tashtego izbuti în cele din urmă să înfigă un fier; dar balena lovită, fără să se scufunde câtuși de puțin, își continuă fuga pe orizontală, cu o iuțeală și mai mare. Asemenea smucituri neîntrerupte asupra fierului înfipt trebuiau, mai devreme sau mai târziu, să-l smulgă negreșit. Devenise neapărată nevoie să străpungă cu lancea balena în fugă ori să se împace cu pierderea ei. Dar să tragă barca până lângă flancul ei era cu neputință, atât de iute și de furios înota. Ce mai rămânea, atunci?
Dintre toate minunatele născociri și îndemânări, iuțeli de mână și nenumărate subtilități la care vânătorul de balene încercat este atât de des nevoit să recurgă, nimic nu întrece acea măiastră manevră cu lancea numită pitchpoling. Nici sabia subțire, nici sabia lată nu se pot lăuda, în toate exercițiile lor, cu ceva asemănător. Ea nu este de neînlocuit decât în cazul unei balene îndârjite în fugă; marea ei însușire, lucrul care o face atât de însemnată, este distanța uimitoare la care lancea lungă este aruncată cu precizie dintr-o barcă ce se clatină și se smucește violent, înaintând cu o viteză năprasnică. Cu oțel și lemn cu tot, întreaga lance are vreo zece sau douăsprezece picioare lungime; coada ei este mult mai subțire decât a harponului și, de asemenea, dintr-un material mai ușor — pin. Are prinsă de ea o frânghie subțire, numită parâmă de recuperare, de o lungime însemnată, cu ajutorul căreia poate fi trasă înapoi în mână după ce a fost aruncată.
Dar, înainte de a merge mai departe, este important să pomenim aici că, deși harponul poate fi aruncat în boltă la fel ca lancea, aceasta se face rareori; iar când se face, izbutește încă și mai rar, din pricina greutății mai mari și a lungimii mai mici a harponului față de lance, care devin într-adevăr piedici serioase. De regulă, așadar, trebuie mai întâi să te prinzi de o balenă, înainte să poată intra în joc aruncarea în boltă.
Priviți-l acum pe Stubb; un om care, prin calmul lui glumeț și chibzuit și prin cumpătul său în cele mai cumplite primejdii, era deosebit de înzestrat să strălucească în aruncarea lăncii în boltă. Priviți-l; stă drept în prora zguduită a bărcii ce zboară; învăluită în spumă lânoasă, balena care o remorchează este la patruzeci de picioare înainte. Mânuind ușor lancea lungă, aruncându-și de două sau de trei ori privirea de-a lungul ei ca să vadă dacă este cu desăvârșire dreaptă, Stubb adună, fluierând, colacul parâmei de recuperare într-o mână, ca să-i țină bine capătul liber în pumn, lăsând restul să se desfășoare nestingherit. Apoi, ținând lancea drept înaintea mijlocului cingătorii sale, o îndreaptă orizontal spre balenă; când o are în țintă, coboară treptat capătul cozii pe care-l ține în mână, ridicând astfel vârful, până ce arma stă bine cumpănită pe palma lui, la cincisprezece picioare în aer. Îți amintește întrucâtva de un jongler care ține în cumpănă pe bărbie o prăjină lungă. În clipa următoare, cu un avânt iute, cu neputință de numit, oțelul strălucitor străbate depărtarea înspumată într-o splendidă boltă înaltă și tremură în locul vital al balenei. În loc de apă scânteietoare, ea aruncă acum sânge roșu.
— Asta i-a scos cepul! strigă Stubb. E nemuritorul Patru Iulie; din toate fântânile trebuie să curgă vin astăzi! De-ar fi acum whisky vechi de Orleans ori vechi de Ohio ori nemaipomenitul vechi Monongahela! Atunci, Tashtego, băiete, te-aș pune să ții o căniță sub jet și am bea cu toții din ea! Da, zău, voinicilor, am pregăti un punci ales acolo, în deschiderea răsuflătorii ei, și din acel bol de punci viu am sorbi licoarea vie!
Iar și iar, însoțită de asemenea vorbe șugubețe, se repetă aruncarea îndemânatică, lancea întorcându-se la stăpânul ei ca un ogar ținut cu pricepere în lesă. Balena chinuită intră în zbaterea ei de pe urmă; parâma de remorcă este slăbită, iar aruncătorul de lance, lăsându-și barca să rămână în urmă, își împreunează mâinile și privește, mut, cum moare monstrul.