Stubb și Flask ucid o balenă propriu-zisă; apoi stau de vorbă despre ea
Trebuie să ținem minte că, în tot acest timp, avem capul uriaș al unui cașalot atârnat de bordul lui „Pequod”. Dar trebuie să-l mai lăsăm să atârne acolo până când vom avea răgaz să ne ocupăm de el. Deocamdată ne zoresc alte treburi, iar tot ce putem face acum pentru cap e să ne rugăm cerului să țină palancurile.
În noaptea trecută și în ceasurile dinainte de amiază, „Pequod” plutise treptat în voia apelor până într-o mare care, prin peticele răzlețe de brit galben, dădea semne neobișnuite că în apropiere se aflau balene propriu-zise, un soi de leviatan despre care puțini bănuiau că s-ar fi ascuns pe undeva prin preajmă tocmai atunci. Și, deși toți oamenii disprețuiau îndeobște capturarea acelor făpturi inferioare; și, deși „Pequod” nu fusese trimisă nicidecum să cutreiere mările în căutarea lor; și, deși trecuse pe lângă multe dintre ele în apropierea Crozetelor, fără să lase la apă vreo barcă; totuși, acum, după ce un cașalot fusese adus lângă corabie și decapitat, spre uimirea tuturor, se vesti că în acea zi trebuia prinsă o balenă propriu-zisă, dacă se ivea prilejul.
Nici nu se lăsă mult așteptat. Se zăriră jeturi înalte sub vânt, iar două bărci, a lui Stubb și a lui Flask, fură trimise în urmărire. Vâslind tot mai departe, ajunseră aproape nevăzute pentru oamenii din vârfurile catargelor. Dar, deodată, aceștia zăriră în depărtare o mare îngrămădire de ape albe, învolburate, și curând veni de sus vestea că una dintre bărci, ori amândouă, trebuie să fie legate de balenă. Trecu un răstimp, și bărcile se văzură limpede, târâte drept spre corabie de balena care le remorca. Atât de aproape veni monstrul de corpul corăbiei, încât la început părea că-i pusese gând rău; dar, deodată, coborî într-un vârtej, la mai puțin de trei prăjini de bordaj, și dispăru cu totul din vedere, ca și cum s-ar fi scufundat sub chilă. „Tăiați! Tăiați!” se strigă de pe corabie spre bărci, care, pentru o clipă, părură gata să fie zdrobite de bordul ei. Dar, având încă destulă parâmă în ciubăre, și cum balena nu se scufunda foarte repede, lăsară să fugă multă frânghie și, în același timp, traseră la vâsle din toate puterile, ca să ajungă înaintea corăbiei. Câteva minute, lupta fu la mare cumpănă; căci, în vreme ce tot slăbeau într-o direcție parâma întinsă și tot vâsleau în alta, tensiunea dintre cele două forțe potrivnice amenința să-i tragă la fund. Dar nu căutau să câștige decât un avans de câteva picioare. Și stăruiră până îl câștigară; atunci, pe loc, un fior iute se simți străbătând ca fulgerul întreaga chilă, în vreme ce parâma încordată, răzuind pe sub corabie, se ivi deodată sub proră, trosnind și fremătând; și scutură stropii de pe ea, încât aceștia căzură pe apă ca niște cioburi de sticlă, în timp ce, dincolo, se ivi și balena, iar bărcile fură din nou libere să zboare. Dar balena istovită își încetini fuga și, schimbându-și orbește drumul, ocoli pupa corăbiei, târând după ea cele două bărci, astfel încât făcură un ocol întreg.
Între timp, oamenii traseră tot mai mult de parâme, până când ajunseră aproape de balenă, de o parte și de alta, iar Stubb îi răspundea lui Flask cu lovitură de lance pentru lovitură de lance; și astfel bătălia se învârtea mereu în jurul lui „Pequod”, în vreme ce mulțimile de rechini care mai înainte înotaseră în jurul trupului cașalotului se năpustiră la sângele proaspăt vărsat, sorbind cu sete din fiecare rană nouă, așa cum făcuseră israeliții însetați la izvoarele abia țâșnite, care se revărsau din stânca lovită.
În cele din urmă, jetul i se îngroșă și, cu o rostogolire și o vărsătură înfricoșătoare, balena se întoarse pe spate, moartă.
În vreme ce cei doi comandanți de barcă legau parâme de lobii cozii și pregăteau în alte chipuri uriașa masă pentru remorcare, între ei se înfiripă o convorbire.
— Mă întreb ce vrea bătrânul cu boțul ăsta de untură proastă, spuse Stubb, nu fără oarecare scârbă la gândul că avea de-a face cu un leviatan atât de josnic.
— Ce vrea cu el? spuse Flask, încolăcind niște parâmă de rezervă în prora bărcii. N-ai auzit niciodată că o corabie care, fie și o singură dată, are un cap de cașalot ridicat la tribord și, în același timp, unul de balenă propriu-zisă la babord — n-ai auzit niciodată, Stubb, că o asemenea corabie nu se mai poate răsturna vreodată?
— De ce nu?
— Nu știu, dar l-am auzit pe Fedallah, stafia aia galbenă ca guma-gută, spunând așa, și pare să știe totul despre farmecele corăbiilor. Dar câteodată mă gândesc că, până la urmă, farmecele lui n-or să-i aducă vreun bine corăbiei. Nu prea-mi place omul ăsta, Stubb. Ai băgat vreodată de seamă că acel colț al lui e parcă cioplit în chip de cap de șarpe, Stubb?
— La fund cu el! Eu nici nu mă uit la el; dar, dacă oi prinde vreodată prilejul într-o noapte întunecoasă, cu el lângă parapet și fără nimeni prin preajmă; uită-te acolo jos, Flask — arătând spre mare cu o mișcare ciudată a amânduror mâinilor —, da, am s-o fac! Flask, după mine, Fedallah ăsta e diavolul deghizat. Tu crezi baliverna aia despre cum a stat ascuns la bord? E diavolul, îți spun eu. Nu-i vezi coada fiindcă și-o ascunde; și-o ține încolăcită în buzunar, pesemne. Blestematul! Acum că mă gândesc, tot cere câlți să și-i îndese în vârfurile cizmelor.
— Doarme cu cizmele în picioare, nu? N-are hamac, dar l-am văzut noaptea culcat într-un colac de parâme.
— Negreșit, și asta din pricina cozii lui blestemate; și-o încolăcește, vezi tu, în gaura din mijlocul colacului.
— De ce are bătrânul atâta de-a face cu el?
— Pune la cale vreun schimb ori vreun târg, pesemne.
— Târg? Despre ce?
— Păi, vezi tu, bătrânul e tare pornit după Balena Albă, iar diavolul de colo încearcă să-l îmbrobodească și să-l facă să dea la schimb ceasul de argint, ori sufletul, ori ceva de soiul ăsta; și pe urmă i-l va preda pe Moby Dick.
— Ei, aș! Stubb, tu glumești; cum să facă Fedallah una ca asta?
— Nu știu, Flask, dar diavolul e un ins tare ciudat și ticălos, îți spun eu. Păi, cică s-a dus odată să se plimbe pe bătrânul vas-amiral, legănându-și coada drăcește de nepăsător și de domnește, și a întrebat dacă bătrânul guvernator era acasă. Ei bine, era acasă și l-a întrebat pe diavol ce voia. Diavolul, foindu-și copitele, se apucă și zice: «Îl vreau pe John.» «Pentru ce?» zice bătrânul guvernator. «Ce treabă ai tu?» zice diavolul, mâniindu-se. «Vreau să mă slujesc de el.» «Ia-l», zice guvernatorul; și, pe Dumnezeu, Flask, dacă diavolul nu i-a dat lui John holeră asiatică înainte să isprăvească cu el, eu mănânc balena asta dintr-o înghițitură. Dar hai, mișcă-te — nu ești gata acolo? Bine, atunci trage înainte, să aducem balena lângă corabie.
— Parcă-mi amintesc o poveste cam ca aceea pe care o spuneai, zise Flask, când, în sfârșit, cele două bărci înaintau încet cu povara lor spre corabie, dar nu-mi amintesc de unde.
— Trei spanioli? Aventurile celor trei soldados setoși de sânge? Acolo ai citit-o, Flask? Așa cred eu.
— Nu; n-am văzut niciodată o asemenea carte; am auzit însă de ea. Dar acum spune-mi, Stubb: crezi că diavolul ăla despre care vorbeai adineauri e același despre care spui că se află acum la bordul lui „Pequod”?
— Eu sunt același om care a ajutat la uciderea balenei ăsteia? Diavolul nu trăiește veșnic? Cine a auzit vreodată că diavolul ar fi mort? Ai văzut tu vreun popă purtând doliu după diavol? Și, dacă diavolul are cheia cu care intră în cabina amiralului, nu crezi că se poate strecura și printr-un hublou? Ia spune-mi asta, domnule Flask!
— Câți ani crezi că are Fedallah, Stubb?
— Vezi arborele mare de colo? spuse, arătând spre corabie. Ei bine, ăla e cifra unu; acum ia toate cercurile din cala lui „Pequod” și înșiră-le lângă catarg, drept zerouri, înțelegi? Ei bine, asta nici pe departe n-ar fi vârsta lui Fedallah. Nici toți dogarii de pe lume n-ar putea găsi destule cercuri ca să facă destule zerouri.
— Dar ia ascultă, Stubb, mi s-a părut că te-ai cam lăudat adineauri că ai de gând să-i faci vânt lui Fedallah în mare, dacă prinzi un prilej bun. Acum, dacă e atât de bătrân cât fac toate cercurile alea ale tale, și dacă o să trăiască veșnic, la ce bun să-l arunci peste bord? Spune-mi asta!
— Tot i-aș trage măcar o scufundare zdravănă.
— Dar s-ar cățăra înapoi.
— L-aș scufunda iar; și tot l-aș scufunda.
— Și dacă i-ar trece prin cap să te scufunde el pe tine — da, și să te înece —, atunci ce-ai face?
— Aș vrea să-l văd încercând; i-aș învineți amândoi ochii de n-ar mai îndrăzni multă vreme să-și arate fața în cabina amiralului, darămite acolo jos, pe puntea cea mai de jos, unde locuiește, ori pe-aici, pe punțile de sus, unde se furișează atât. La naiba cu diavolul, Flask! Tu crezi că mi-e frică de diavol? Cui îi e frică de el, în afară de bătrânul guvernator, care nu îndrăznește să-l prindă și să-i pună cătușe duble, cum merită, ci-l lasă să umble răpind oameni? Da, și a semnat cu el un legământ, că pe toți oamenii răpiți de diavol îi va frige guvernatorul pentru el! Halal guvernator!
— Crezi că Fedallah vrea să-l răpească pe căpitanul Ahab?
— Dacă cred? Ai s-o afli în curând, Flask. Dar de-acum o să stau cu ochii pe el; și, dacă văd că se petrece ceva tare suspect, o să-l iau de ceafă și o să-i spun: «Ia ascultă, Belzebut, una ca asta n-ai s-o faci»; iar dacă începe să facă tărăboi, pe Dumnezeu, o să-mi vâr mâna în buzunarul lui după coadă, o s-o duc la cabestan și o s-o răsucesc și-o s-o trag așa, de-o să i se rupă chiar de la rădăcină; înțelegi? Și pe urmă, pesemne, când s-o vedea ciuntit în chipul ăsta ciudat, o să se furișeze de-acolo, fără măcar biata mulțumire de a-și simți coada între picioare.
— Și ce-o să faci cu coada, Stubb?
— Ce să fac cu ea? O vând drept bici de boi când ajungem acasă; ce altceva?
— Dar chiar vorbești serios, Stubb, cu tot ce spui și-ai tot spus până acum?
— Serios ori nu, uite-ne lângă corabie.
Aici bărcile fură strigate de pe corabie să remorcheze balena la babord, unde lanțurile pentru lobii cozii și celelalte lucruri trebuincioase erau deja pregătite ca s-o lege.
— Nu ți-am spus eu? zise Flask. Da, o să vezi curând capul balenei ăsteia propriu-zise ridicat în partea cealaltă, față-n față cu al ăluia cu spermanțet.
La vremea cuvenită, vorbele lui Flask se adeveriră. După ce mai înainte „Pequod” se înclinase puternic spre capul cașalotului, acum, prin contragreutatea celor două capete, își recăpătă chila dreaptă; deși cumplit de încordată, puteți fi încredințați. Tot așa, când ridici pe o parte capul lui Locke, te apleci într-acolo; dar acum, ridică pe partea cealaltă capul lui Kant și te îndrepți iar; însă într-o stare foarte jalnică. Astfel, unele minți tot cumpănesc barca, la nesfârșit. O, nătângilor! Aruncați peste bord toate tărtăcuțele astea tunătoare, și atunci veți pluti ușor și drept.
Când se lucrează la trupul unei balene propriu-zise, aduse lângă corabie, se fac îndeobște aceleași pregătiri ca în cazul unui cașalot; numai că, în cazul acestuia din urmă, capul se taie întreg, pe când la cea dintâi buzele și limba se desprind separat și se ridică pe punte, împreună cu toate bine-cunoscutele fanoane negre prinse de așa-numita bucată a creștetului. Dar, de data aceasta, nu se făcuse nimic de felul acesta. Hoiturile celor două balene rămăseseră în urmă, dincolo de pupă; iar corabia încărcată cu capete semăna destul de bine cu un catâr purtând o pereche de coșuri împovărătoare.
Între timp, Fedallah privea liniștit capul balenei propriu-zise și, din când în când, își muta privirea de la încrețiturile lui adânci la liniile din propria palmă. Iar Ahab se nimerise să stea astfel, încât parsul ocupa umbra lui; pe când, dacă parsul avea și el vreo umbră, aceasta părea doar să se împletească cu a lui Ahab și s-o lungească. În vreme ce echipajul trudea mai departe, oamenii schimbau între ei presupuneri lapone despre toate aceste întâmplări.